La 27 august Republica Moldova împlinește 30 de ani de la proclamarea Independenței, echivalentul unei generații. O generație crescută, practic, fără identitate clară, fără perspective și viitor. Un stat fără națiune și identitate națională este sortit la pieire. Atâta timp cât problema identitară nu este soluționată în Republica Moldova, actorii politici vor interpreta istoria la discreția lor, generând conflicte în societate.
Doldora moldovenismului sovietic
Problema majoră cu care se confruntă Republica Moldova, pe lângă problemele socio-economice este cea identitară, determinată de „diferența” impusă istoric dintre moldoveni și români.
Amplasarea geopolitică a Țării Moldovei, după aprecierea cronicarului Grigore Ureche, „în calea răotăților și stropșindu oștile, care de multe ori să făcea războaie pre acest loc”, a determinat în mare măsură destinul dramatic al Basarabiei de după 1812.
Istoria băștinașilor teritoriului Pruto-Nistrean a fost marcată de pacea de la București din 1812, prin care Basarabia a fost anexată la Imperiul Rus. Astfel, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, din mai 1812 până în luna decembrie a anului 1917, Basarabia intra în componența Imperiului Rus, la început ca regiune, apoi ca gubernie.
Începutul cultivării moldovenismului își iau rădăcinile în politicile
țariste de colonizare a Basarabiei, care a dus la scăderea ponderii românilor. Recensământul din 1817 ne arată structura etnică, conform căreia Basarabia era populată de 76,4 % români/moldoveni, iar cea din 1897 - 47,6 %. Această scădere se datorează deznaționalizării și rusificării asidue a românilor basarabeni și a colonizării sudului și nordului Basarabiei cu ruși, ucraineni, bulgari, germani, evrei, găgăuzi. Chiar dacă deznaționalizarea și colonizarea țaristă nu a fost la fel de dură precum cultivarea unei diferențe „moldo-române” de tip sovietic, totuși ele au influențat la diminuarea ponderii românilor în Basarabia.
Anii 1917/1918 au fost marcați de o profundă conștiință națională în rândurile elitei basarabene, fapt care a dus la actul Unirii din 27 martie 1918.
În istoria Basarabiei și a teritoriului din stânga Nistrului, perioada dintre 1924-1989 a fost perioada teoriilor și practicilor de construcție identitară în R(A)SSM. RASSM/ Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească își i-a rădăcinile în partea stângă a Nistrului în octombrie 1924.
După războiul civil din Rusia și Unirea Basarabiei cu Regatul România, politica noului stat creat -URSS, a căutat mai multe oportunități de a se extinde pe seama teritoriilor pierdute în urma Primului Război Mondial.
Autoritățile sovietice intenționau s-o folosească pentru a accentua diferențele „moldo-române”. Limba moldovenească a fost cheia de boltă în inventarea lui Homo Moldovansu Sovietic.
Pe parcursul perioadei interbelice, fenomenul „moldovenismului” devenea o politică de deznaționalizare a populației românești din stânga Nistrului. Partidul Comunist prin politica de deznaționalizare avea ca scop de a demonstra prin diferite metode că românii și moldovenii sunt două popoare diferite.
La 23 august 1939 URSS și Germania Nazistă semnează pactul Ribbentrop-Molotov, care conține un protocol secret, care redefinește relațiile ruso-germane. Consecințele acestui pact sunt dezastruoase pentru Europa de Est, inclusiv pentru Basarabia. În iunie 1940, Uniunea Sovietică adresează o notă ultimativă României, oligând-o să cedeze Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.
Pe 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS votează crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) cu capitala la Chișinău.
Consecințele creării RSS Moldovenești au fost dezastruoase pentru populație. Aceleași politici practicate în RASSM, au fost aplicate și în RSSM. „Moldovenizarea” Basarabiei, cenzura, monopolul partidului, reprimarea celor care nu se supun puterii sovietice, deportările, colonizarea RSSM-ului cu ruși și ucraineni șmd. și-au lăsat amprenta asupra Republicii Moldova.
Crearea Republicii Moldova ca stat suveran și independent s-a produs în urma procesului de dezintegrare a Uniunii Sovietice în paralel cu Mișcarea de Renaștere Națională din 1988-1991.
După căderea URSS-ului, În Republica Moldova s-a conturat 3 categorii de bază ale societății.
Doctrina lui Homo Moldovanus se fragmentează în două părți distincte:
Homo Moldovansu Statalist (moldovenismul rusesc): temelia lui fiind limba, poporul și națiunea moldovenească. Se bazează pe conceptul „lumina vine de la răsărit” - Rusia;
Homo Moldovansu statalist-europenist (moldovenismul european): se bazează pe conceptul integrării Europene și a relațiilor bune cu România. Se identifică ca fiind nici antiromânesc și nici un curent proromânesc.
Și a treia categorie, parte componentă a societății moldave:
Unioniștii: cei care doresc Unirea Republicii Moldova cu România.
Acești 30 de ani de independență au fost marcați ca pe o rătăcire a sinelui. Ezitarea celor trei decenii de revenire în spațiul etnic al devenirii noastre ne-a costat mult.
Am pierdut identitatea, am pierdut limba română care este stipulată în Declarația de Independență, iar în Constituție alin. (1) al art.13 este stipulată „limba moldovenească”, în contradicție cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013 privind interpretarea art.13, alin. (1), în par. 88, potrivit căreia Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic primar al Constituţiei, iar potrivit par. 89 Declaraţia de Independenţă este un document juridic care nu poate fi supus nici unui fel de modificări şi/sau completări. Astfel, Declarația de Independență prevalează Constituția. Prin urmare, majoritatea nou formată agrariano-socialistă în 1994, nu avea nici-un drept să schimbe numele adevărat al limbii vorbite de către băștinașii teritoriului Pruto-Nistrean - Limba Română.
REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991; (din Legea nr. 691 din 27.08.1991 privind Declarația de independență a Reăublicii Moldova)
Cu părere de rău această hotărâre nu este luată în calcul de către 1/3 din cetățenii Republicii Moldova. Acest tip de cetățean este unul nostalgic după „dolce vita sovietica”, un antiromân înrăit și prin excelență un homo moldovanus statalist. Cu preferințele electorale prorusești (Agrariene, Comuniste și în prezent Socialiste).
Ești un biet suflet care susține un cadavru, după cum spunea Epictet. Sufletul Basarabiei în alinarea timpului urma a fi încadrată în corpul unei Românii întregite, căci acesta a fost spiritul Declarației de Independență, căci „în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, nu însemna decât revenirea la normalitate și repunerea Actului din 27 martie 1918 prin care a fost declarată Unirea Basarabiei cu România „de astăzi înainte și pentru totdeauna”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu